Anormalitate normală

Părând că zbor cu aripile pe pământ
de fapt mă-ndrept cu paşi de praf
înspre un gând
ce-astăzi-pare demodat.

Şi ştiu că nu există echilibru
şi paraşută nu mai am,
aşa că pot valsa cu norii
un dans-deja-de mult uitat.

Pândesc o lume
care, de pe acum,trăieşte mai puţin
şi, cu regret în suflet spun:
Oameni buni, uitaţi-vă la drum...

Cu feţele zbârcite continuăm să zâmbim,
ne înălţăm în adâncime...
Şi iar uităm...
Noi cine suntem?Noi cine vrem să fim?

Perfecţiunea este pură, iar puritatea-nulă-
încercăm să vâslim pe uscat;
dar de ce nu ne oprim, fiindcă...
nici apa nu ne-a ajutat.

Şi, încă o dată, desfac un nod
ce mulţi nu îl suportă,
dar pe care nimeni nu a încercat
să-l rupă...

-iar în final, rămâne o oglindă
prin care vezi că totul e normal
şi tu...
doar un răspuns final-