joi, 13 decembrie 2007

Glossa



Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.




Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.




Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.


Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.


Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.


Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.


Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.


De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.


Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

marți, 11 decembrie 2007

Mihai şi Tincuţa ... altfel


Este aproape de miezul nopţii. Mihai ia telefonul mobil şi sună. Ea răspunde:
- Alo?
-Alo! Tincuţa! Trebuie să ne întâlnim. Am ceva să-ţi spun. Este important. Aşa că , în jumătate de oră la autostradă. Şi închide. A trecut o jumătate de oră. El ajunge primul. Cum o vede, începe să strige:
- Tincuţa! Plec!
- Cum?! Unde?! De ce?!
- Am hotărât să mă descurc singur, aşa că plec în străinătate. Să nu te superi, adică nu... tu poţi să te superi, dar nu uita că te iubesc.Şi încă ceva... Promite-mi că mă vei aştepta.
-Da...
Ea tace. Stau în mijlocul autostrăzii. Nu sunt maşini. Linişte totală...
- Mihai... Nu pleca!
- Nu pot. Nu vreau să plec . Dar tu crezi în destin. Mai ţii minte prima oară când ne-am văzut? Pe aleea aceea... de lângă zăvoi... Te-am văzut şi m-am îndrăgostit. Mi-ai spus că destinul e totul pentru tine, că el este cel care alege. Uite , acum el ales în locul meu.
- Te iubesc, zice Tincuţa, dându-şi părul într-o parte şi aşezându-se in mijlocul autostrăzii.
-Dar când pleci?
- Acum... Mă despart de tine şi merg in gară. Voi lua primul tren ce va veni. Dar, să nu uit.
Şi-i întinde un bileţel. Primul bileţel, prima întâlnire... Ea nu ştie ... nu mai ajunsese la ea.
-Ţi-l las ţie. Să ai grijă de el aşa cum am avut şi eu.
- Îl voi citi... da ... îl voi citi atunci când te vei intoarce! Îl vom citi împreună.
O maşină se apropie cu viteză... cei doi stau nemişcaţi... trece... pe lângă ei...
- Te iubesc! Te iubesc... Tincuţa! Şi pleacă.
Tincuţa îşi stăpâneşte lacrimile şi privirea i se îndreaptă către bilet. Dar nu... nu îl citeşte...Aşteaptă...

duminică, 9 decembrie 2007

Stop!


Te scoli de dimineaţă, te dai jos din pat şi te duci la fereastră...Te uiţi pe stradă.Nu e nimeni.Trebuie să te întâlneşti cu prietenul tău cel mai bun. Dar ai o problemă. Nu vrei... Nu pentru că ţi- e lene, sau pentru că ai altceva de făcut, ci pentru că ţi s-a luat de mofturile lui, te-ai săturat ca el să fixeze data, ora şi locul întâlnirii şi chiar subiectul de discuţie. Spui stop! Spui adevărul... sau te pregăteşti să i-l spui, dar ai o reţinere. Ţi-e frică de răspuns.Un răspuns care ar putea fi nu tocmai cel pe care ţi-l doreai, însă cel pe care cu siguranţă îl aşteptai.Mda... frica de adevăr, frica de luare a iniţiativei te face să cedezi. Nu mai ştii care este adevărul adevărat, nu mai ştii sensul cuvântului prietenie. Societatea în care traim nu conteaza ...este adevarat că alegerea unui prieten este influenţată câteodata de cei din jur.Unul spune “Ce tare e! El/Ea i - a schimbat viaţa lui x, lui y...ş.a.m.d.”Altul zice “Dar cum să ai încredere în el/ea...??? Dupa câte a făcut, şi dupa cum arată şi...”.Iei sau nu în considerare aceste afirmaţii... e treaba ta. Însă adevărul adevărat este cel pe care îl ştii numai tu. Te zbaţi între lumină si întuneric, între doi pereţi. Realitate si fantastic. Minciună si adevăr. Prietenie şi... “prietenie”.
Ceasul bate ora două... dimineaţa. Nu te-ai dat jos din pat. Nu ai răspuns la telefon. Ai privit la pereţii plini de postere din camera ta. Ţi-ai pus întrebări şi posibile răspunsuri , dar tot nu ai înţeles... nu ai înţeles de ce atâtea obstacole.De ce totul e complicat.Poate că viaţa ar fi ar fi prea banală fără aceste mici sau mari “efecte”. Prietenul tău cel mai bun a venit la întâlnire. Acolo, la locul lui preferat. Pe aleea aceea de lânga blocul B 15. Da ... acolo... Locul lui preferat, ora lui... Te gândeşti de ce nu faceţi aceste alegeri impreună, de ce nu mai merge relaţia. Te duci din nou la fereastră. E ora cinci. Îl vezi. Pe bancă, în parc. A stat şi te-a aşteptat, crezând că vei apărea. Nu ai apărut nici a doua zi, nici... niciodată. Stop!
Opreşte-te!Nu conştientizezi ce faci?! De ce nu incerci să auzi ce spune cel de lângă tine, nu doar să asculţi? Trezeşte-te la realitate şi trăieşte în prezent. Trecutul ... o pagină din jurnal. Viitorul... cine ştie ce ... Prezentul... mereu ... Stop!