Mihai şi Tincuţa ... altfel

Este aproape de miezul nopţii. Mihai ia telefonul mobil şi sună. Ea răspunde:
- Alo?
-Alo! Tincuţa! Trebuie să ne întâlnim. Am ceva să-ţi spun. Este important. Aşa că , în jumătate de oră la autostradă. Şi închide. A trecut o jumătate de oră. El ajunge primul. Cum o vede, începe să strige:
- Tincuţa! Plec!
- Cum?! Unde?! De ce?!
- Am hotărât să mă descurc singur, aşa că plec în străinătate. Să nu te superi, adică nu... tu poţi să te superi, dar nu uita că te iubesc.Şi încă ceva... Promite-mi că mă vei aştepta.
-Da...
Ea tace. Stau în mijlocul autostrăzii. Nu sunt maşini. Linişte totală...
- Mihai... Nu pleca!
- Nu pot. Nu vreau să plec . Dar tu crezi în destin. Mai ţii minte prima oară când ne-am văzut? Pe aleea aceea... de lângă zăvoi... Te-am văzut şi m-am îndrăgostit. Mi-ai spus că destinul e totul pentru tine, că el este cel care alege. Uite , acum el ales în locul meu.
- Te iubesc, zice Tincuţa, dându-şi părul într-o parte şi aşezându-se in mijlocul autostrăzii.
-Dar când pleci?
- Acum... Mă despart de tine şi merg in gară. Voi lua primul tren ce va veni. Dar, să nu uit.
Şi-i întinde un bileţel. Primul bileţel, prima întâlnire... Ea nu ştie ... nu mai ajunsese la ea.
-Ţi-l las ţie. Să ai grijă de el aşa cum am avut şi eu.
- Îl voi citi... da ... îl voi citi atunci când te vei intoarce! Îl vom citi împreună.
O maşină se apropie cu viteză... cei doi stau nemişcaţi... trece... pe lângă ei...
- Te iubesc! Te iubesc... Tincuţa! Şi pleacă.
Tincuţa îşi stăpâneşte lacrimile şi privirea i se îndreaptă către bilet. Dar nu... nu îl citeşte...Aşteaptă...