duminică, 10 mai 2009

Schimb de replici între surdo-muţi




Clipe de tăcere.
Linişte?
Sunt vorbe ferecate, ce se distrug în cădere,

rebusuri necizelate.

Conturează sunete cu mâini grele şi bolnave,

ce odată se numeau cuvinte;
tresar la fiecare atingere a vântului-
o fi fost vreun gest înfundat, o tendinţă de inghesuială a unor stigmate.
Ei sunt cei care comunică fără timpi morţi,
fără să greşească vreo silabă
ori să ridice tonul.
Avem nevoie de pauze, ei nu.
Este de-ajuns că pot distinge culori;

pot simţi mirosul de fum şi de răşină.
Nu greşesc din nepoliteţe,
e doar neatenţie.
Viaţa le este o scenă din table ruginite
unde actorii joacă mima
cu mâinile încrucişate,
iar spectatorii participă la un casting.

Noi, oamenii de rând, vrem să iesim la suprafaţă,
dar nu reuşim.
Vorbim întruna, când, de fapt, tăcem.
Ne uităm la ei si ne vedem transparenţi,
căci au glasuri şi tac,
vorbind totuşi mai mult ca noi.
Salvaţi tăcerea,
lăsaţi-o să fie scrisă pe foi
de catifea.

sâmbătă, 9 mai 2009

Leapsa


Leapsa de la Nico

1. Care e singurul lucru pe care nu ai vrea să-l schimbi niciodata la tine?
Personalitatea
2. Primul film care îţi vine în minte acum?
Queen of the damned.
3. Ce ai desenat ultima oară? (pe hârtie)
de desenat?cred ca o cruce:))
4. De câte ori ai spus “Te urăsc”?
neintentionat, de foarte multe ori
5. Cu ce personaj din literatură te identifici?
momentan, nu-mi trece nimic constructiv prin cap, in afara de Otilia- Enigma Otiliei
6. Cât de bine te inţelegi cu tine?
mai avem de lucrat, pana a deveni prieteni
7. Dacă ar fi să scrii o carte, ce titlu ar avea?
"Doi si niciunul"
8. Descrie în 3 cuvinte o persoană dragă ţie:
eu, tu si el
9. Continuă propoziţia: Azi, încă adormită, am visat ca visez.

Leapsa catre Eve

marți, 5 mai 2009



De-a lungul anilor...mei, mi-am dat seama de un lucru ce pune accentul pe, ceea ce se numeste, personalitatea mea.Si anume, nervii.Enervarea.Enervat.Acceleratul numarul 10 pleaca in 5 minute catre "Enervarea suprema",cursa fiind doar de dus.Ciuuuuuuuuuuuuuuuu!!!Este o problema.Mai mult spus, o dilema, pe care incerc sa o rumeg, pana la descifrarea ei.Oare este genetic?Inseamna ca seman prea mult cu tata.Asta mi-au spus-o multi, dar eu credeam ca se refera doar la amanuntul fizic.Momentan, sunt stresata.Nu stiu foarte bine motivul.Poate o fi vremea de vina.Intr-adevar, in ultimele zile a plouat cam des.Scoala...Da!Scoala!Ea e nenorocita care...cu...toate...si tot...Nu.Nu e nici scoala.Nu ea este infractorul principal.Stiu cine.Imi pare rau ca te-am lasat mai la urma.TU esti.TU esti cel care nu-mi da pace, ma streseaza.TU esti vremea, ploaia, cu stropii ei enervanti, scoala si totul.Cred ca iti poti asuma o vina, nu-i asa?Motive?Am destule.Imbratisarile tale ma coplesesc, dar nu ma enerveaza...Sarutarile tale...imi plac.Intrebarile tale idioate...le iubesc.Timpul petrecut cu tine ce-mi ocupa tot timpul total...ma face sa ma simt fericita.Deci, nu esti TU cauza.Atunci, cine, ce ar putea fi?Ah, da.Stiu.Prostimea si indiferenta persista in mine de cand am inceput sa-mi insusesc o gandire mai...evoluata, sa zicem si, de aceea, eu sunt infractorul "NAMBĂR UAN".Spun ceva, nu fac, si ma enervez.Vad ceva, nu pot avea, ma enervez.Ma enervez enervandu-ma.Si acum sunt nervoasa.De multa vreme am vrut sa scap de aceasta problemuta, insa m-am adaptat, pot spune, in functie de consecinte.E ca si cum le stiu pe de rost.Stiu cand urmeaza sa ma enervez, stiu si ce urmeaza dupa.Stiind si ce urmeaza dupa procesul de enervare, eu contiunui sa ma enervez.Face parte din personalitatea mea.E bine, nu e bine, face parte din mine.Ar trebui sa ma conformez la lumea exterioara sau ea, in functie de mine?

sâmbătă, 2 mai 2009

Impreuna, la mare


Sentinta esti tu.
Esti tot ce ma-nconjoara.
Rup din trecut
bucati de soare.
Construiesc clepsidre
din voci de culoare.
Esti acolo?
Sunt aici!
Nu trebuie sa strigi
pentru a fi auzit.
Plutesc pasarile
coplesite de oboseala
si pe fiecare strop de roua
se-asterne o greseala.
A mea, a ta.
Ne prostim la fel,
si la fel ne iubim.
Peronul te asteapta!
Trenul te asteapta!
Fugi acasa!
Nu mai sta la mare
pescuind scoici
arse de soare.
Ea te asteapta,
nu cum ai fi vrut
cu o sticla de bere-
deja ceri prea mult!
Dar e acolo, jos la scara ta,
cu sufletul la gura,
nervii la pamant,
Urland: "La dracu cu Vama!"
Intr-un final,
uiti de ce ai fost la mare,
si de ce-ai fumat un joint,
uiti ca pasarile zboara,
si ca piatra este tare.
Stii doar de ce-ai venit,
si ca esti acolo,
si chiar daca pari "tampit",
stii ca esti cu ea
si ca esti primit.
Ea te iubeste,
insa vocabularul ei de prost gust
ajunge in faza
in care depaseste
limita bunului simt.
Si asa v-ati dus voi doi
la culcare,
unul intr-un pat,
altul pe o canapea,
si amandoi visati "noaptea la mare".