Orb

- Trebuie sa ne mai amintim din cand in cand ce a fost odata si sa facem o comparatie intre ieri si azi. Nu-mi mai spune cat ai plans, nu-mi mai spune ca nu mai vezi intr-un trandafir aceeasi culoare si aceeasi aroma pe care i-o simteai in fiecare dimineata, jazzul pe care te trezeai in fiecare zi in acelasi pat.
- Te iubesc...
- Te iubesc? De ce? Te-ai gandit ca poate eu nu te mai iubesc? Lasa gandurile adolescentine, lasa noptile petrecute in mijlocul strazii, in parcul de langa bloc, in scarile din cartier, in baruri. Lasa tot si priveste-te acum. Ochii mei nu au vazut un zambet mai frumos. Esti tot ce ti-ai dorit sa fi. Bani ai...
- Dar nu-mi trebuie bani! Banii nu pot cumpara...
- Iubire? Stii...pana acum ai avut totul pe tava. Nu ai stiut sa pretuiesti. Nu-mi mai spune ca soarele nu mai straluceste, asa cum o facea pentru noi, ca luna si-a pierdut lumina, ca orasul isi traieste din nou cotidianul. Ai vrut sa crezi in aceste lucruri banale. Totul e la fel ca-n prima zi. Nu te-ai schimbat, insa drumurile noastre au sensuri total diferite. Intr-adevar. Imi placea naturaletea ta. Acum te dai cu tot felul de cacaturi pe fata. Te recunosti? Nici fumul de tigare nu te mai acopera. De ce dracu nu te lasi odata?
- De ce sa ma las? Si-asa, imi place.
- Dintotdeauna ti-au placut aventurile, provocarile, si mereu te-ai luat dupa ce a fost mai rau. De ce?
-Pentru ca asa sunt muierile.
- Aici ai dreptate. Ia, adu-mi si mie ceasca aia de cafea. Ia si pachetul de tigari, daca tot te-ai ridicat. Stii care-i problema ta? Ai uitat sa te uiti la lumina de la capatul tunelului. Privesti numai in trecut, versi lacrimi pentru trecut. De ce te chinui atat? Asta nu o sa schimbe nimic, si mai ales prezentul pe care il ai. Esti frumoasa, descurcareata, asa cum te-am stiut mereu. Poti intotdeauna sa obtii ce vrei. Ce te mai framanta?
- Nu mai sunt deloc ceea ce eram odata, daca am fost ceva. Nu ma mai regasesc pe mine insami. Nu mai stiu ce e cu mine. Vreau sa fug, sa evadez, dar nu stiu unde si de ce. De un an asa nu mai stiu ce sunt. Nu stiu daca mai sunt ... ceva. Si de aceea am apelat la droguri. Ele sunt salvarea mea si in acelasi timp calea spre alta viata...
- Alta viata?
- E absurd. Dar ma gandesc ca asa-i cel mai bine. Cateodata simt ca izbucneste ceva in mine si vreau sa ma vad moarta...macar pentru cateva secunde.
- Esti nebuna. Vorbesti numai prostii. Taci din gura si nu-ti mai umple mintea cu lucruri utopice. Ia si bea cafea. Poate ti se mai urca mintea la cap. Ce vrei sa faci cu viata ta?
- Sincer, in acest moment nici nu mai stiu. Nu cred ca am stiut vreodata. Adica, acum m-am hotarat sa plec undeva departe.
- Unde?
- Oriunde.
- Vrei sa vin cu tine?
- Nu... Vreau sa fiu putin timp singura. Sa-mi revin. Sa caut raspunsuri. Noaptea sa numar stelele de pe cer, sa fumez o tigare pe veranda din fata casei.
- Hmmm... Mai tii minte cum ne-am intalnit? In loc sa deschid o umbrela, ti-am pus ghiozdanul meu pe cap. Pana acasa te-ai facut fleasca...Hey...In noaptea asta stai cu mine.
- Poate pentru ultima data.
- Am vodka. Vrei vodka?
-...
- Nu ma refuza.
-Bine. Fie.
-Tigari si vodka... Nu mai pleci de aici.
- Hahahahahahaha!
- Stii...Mereu te-am vrut, dar nicodata nu te-am avut cu adevarat. Nu pleca. Avem cerul, luna si stelele chiar aici, deasupra noastra.
- Dar tu vrei ca eu sa plec... Parca asa am inteles...
- Psihologie inversa. Pleaca doar ca sa stai.
- Am impresia sau te-ai ametit?
- E mai bine asa. Ca acum afli si tu adevarul.
- Oare? Nu cred ca-l voi afla vreodata, indiferent de starea in care te afli...
- Esti proasta, femeie... Eu te iubesc. Nu ai cum sa intelegi. Pacat ca vodka nu ma afecteaza cu nimic.
- As vrea s-o vad pe mama. Oare ce mai face?
- Este bine. Sunt mai mult ca sigur. Stie tot ce facem. Hai sa nu mai facem nimic.
- Crezi ca pana acum am facut ceva interesant?
- Vrei sa facem? Hai pe luna.
- Nu vreau. Imi place doar s-o privesc. As vrea sa simt atingerea calda a unei maini ce ma iubeste. Sa aud acele doua mici cuvinte, venite din partea unei persoane unice... Dar mai este timp. Intotdeauna mai este timp...Sau asa credeam acum cativa ani. Cand toti in jurul meu radeau, si radeam si eu cu ei. Credeam ca sunt fericiti. Dar acum, cand ii vad pe toti cu zambetul pe buze, am impresia ca toti plang cu hohote in interior. Asa, o avalansa de hohote de plans isteric. Mereu gasesc o scapare din acest iad. Gaseam, mai bine zis. Acum nu mai vreau sa caut. Stau si astept.
- Ce? Sa vina Dumnezeu pe o raza in jos si sa-ti dea o mana de ajutor? Termina cu aberatiile astea. Tu esti singura care te poti ajuta. Da-ti tu o mana de ajutor. Nu lasa pe altcineva sa-ti bage tampenii in cap si sa te zapaceasca.
- Asa cum ai facut tu...
- Pana mor asa ai sa-mi faci. Nu te potolesti... Esti o scorpie cateodata, stiai asta? De ce te-am vrut oare? Ochii tai albastri... buzele tale visinii, parul tau ondulat si... ah...sa nu uit...parfumul tau.
- Termina! Acum! Ce-mi faci? De ce ma faci sa plang?
- Imi plac obrajii tai plini de lacrimi... Ochii rosii... Tu, muscandu-ti buzele de nervi, de durere... Izbucnesti. Deja te vad. Hai odata! De ce ma faci sa astept?
- Voi pleca. Voi uita. O sa-mi refac viata.
Si se ridica, indreptandu-se spre usa. Ezita, insa, o clipa.
- Vei veni dupa mine?
Nu se aude niciun raspuns. Iese si pleaca. A ramas singur pe canapea.
- O urasc pentru ceea ce face, dar in acelasi timp o iubesc pentru ceea ce este. Sa comit pur si simplu o crima, ori una din iubire? Nu o pot lasa sa plece. Nu-mi poate face asta!
Faptul ca ea putea sa plece si sa se stabileasca, cu tot cu mostenirea tatalui ei intr-un loc departe, ii starnea o invidie pe care nu o putea stapani. S-au scurs deja doua saptamani de cand nu a mai vazut-o, de cand nu a mai primit niciun semn. Se gandea ca poate se va mai intoarce inca o data la el, desi nimic din ceea ce a fost nu va mai fi. Sapte aprilie, 2008. E seara...
- Sa o sun? Sa n-o sun... Daca raspunde, nu o sa mai am cuvinte si o sa-i inchid.

(o sa continue.destul de curand)