vineri, 10 iunie 2011

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Mai bine noi


Şi te-nţeleg cum ştiu doar eu
mai bine
-când plângi şi râzi-
mai fumezi.
Mai bea o bere.
Mai bine ia o vodkă-
o bei cu mine.
Ştii că putem face multe împreună.
Tu cu mine.
Câteodată şi eu cu tine.
E atât de bine.
Mai ia-ţi timp liber.
Mai bine ia-ţi-l pe tot.
Oamenii sunt prea mulţi
şi prea de tot.
Îţi pot fi simplă,
dacă vrei, şi complicată.
Mai bine puţini oameni.
Mai bine doar noi.
Şi noi fără ei.
Mai lasă nopţile nedormite.
Mai bine hai să îţi fac patul.
Mai bine două perne
şi un pat.
Dar, poate, fără pat.
Mai bine noi.
Mai fii frumoasă pentru mine.
Mai bine-mi porţi cerceii.
Şi numai unul merge. E la modă.
Sau mai bine fără,
căci tu-mi eşti la modă.
Îţi murdăreşti tu mâinile
vărsând cafea pe mese?!
mai bine fără mese,
să-mi pice mie râuri de cafea
şi să te curăţ. Tot pe tine.
Mai bine noi. Cafeaua poate aştepta.
Poate luna fără soare...
Mai bine mi le desenezi în palmă
să-nţeleg.
Sau mai bine-mi ştergi dulceaţa
de pe buze. M-am murdărit în colţul gurii.
Mai bine fără colţ.
Mai bine noi.
Ştii, dimineaţa e mai frig decât de obicei.
Mai bine te îmbraci mai gros.
Dar mai bine mă iei de mână.
Mai bine fără multe haine.
Mai bine numai noi.
Sunt prea multe locuri
prea peste tot.
Mai bine să le ştergi,
dar pe toate.
Mai bine doar noi
fără trotuare prăfuite
şi cerşetori fără chitări.
Când fluturii nu îşi găsesc locul,
mai bine cuprinde-i cu ambele palme
şi fă-mi-i cadou.
Sau mai bine fără cadouri.
Au multe fundiţe
colorate.
Mai bine noi. Tu-mi eşti culoarea.
Dar, hai mai bine
lasă-mă să te iubesc
cum ştiu eu mai bine.
Ca un copil flămând.


luni, 4 aprilie 2011

te urăsc

Te urăsc. Dar te urăsc atât de mult. Nu mi-e dor de tine. Deloc. Îţi urăsc toate mişcările, copile. Te urăsc. Poate nu ar trebui să am atâta ură în mine, dar, vai, cât de multă am. Câteodată, când nici nu apuci să rosteşti tot cuvântul îmi vine să te omor. Să te omor. Să taci dracului din gură. Îmi pare rău. Te urăsc atât de mult. Tu m-ai făcut aşa.

luni, 7 martie 2011

Bucată de carne decolorată


Să te legi, idioato
Să te ştergi, nesuferito
Să plângi, curvo
Să speri, nemernico
Să urli, proasto
Să te dezlegi de mine, fiară cu ochi de fier

eu sunt

Să speri să se întoarcă
Să ceri iertare
Să le reciţi dragoste

eu sunt

Să te târăşti pe sub mine, copilă răsfăţată
Să te lovesc, fată rece
Să te uit-eşti un gol.

eu sunt


Să clădeşti
Să distrugi
Să mori.

eu nu

Să mi te plimbi goală pe spate, netrebnico
Să mă verşi în inimă, fiinţă inutilă
Să mă izbeşti de trupu-ţi fin, anotimp îngheţat

eu nu

Să
Să
Să

eu

- ai uitat un vers, egoisto-

*mulţumesc*

P.S. când o să tremur sub voi, vă veţi aminti că m-aţi muşcat odată











sâmbătă, 19 februarie 2011

Cineva stă


Să fugă
lasă-i să fugă
lor le e frică de tăcerea ta
sunt laşi
lasă-i să respire ploaia
şi fumul celorlalţi
să fugă ei pentru tine
căci tu ai alergat prea mult.
Pentru echilibru
îţi trebuie mănuşi-
să nu greşeşti când ţii în mână
un suflet
- nu am nimic -
ceasul bate ora 10
şi se termină în ... cinci-spre-zece
e perfect!
pot să strig la nesfârşit
"Se vor întoarce!"

luni, 14 februarie 2011

Actor mut


Sunt eu
-inconştient-
prin tangenţe nedefinite mă construiesc
în altcineva;
mă povestesc,
căutându-mă în personaje comune
şi dau glas zâmbetelor;
când îmi trec mâna prin voi,
vă fur demoni
şi vă scutur de noapte,
mă joc cu timpul când nu vrea să fugă
- totul este inegal-
mi-am şters şotronul
-
acum păşesc normal
şi fac naveta doar până la lună.

miercuri, 2 februarie 2011

Linişte pentru noi


Curaj, domniţă dragă,
căci poate mâine vom uita
şi printre stele ne vom face drum
cu sunetul privirilor,
iar lumea toată-n loc va sta.