Fără de noi

A venit vremea în care urmăresc iarna brodându-mi covor,
iar eu, pe vârfuri, îi calc pe culoare
și-mi răsună în suflet lumina unui timp stins
mă doare-n suflet
la fel ca-n prima dimineață
în care m-am simțit fără de mine.
E greu să strigi în viața asta,
căci nu te-aude nimeni.
Prea mult claxon și praf
prea mult netimp pentru noi
noi cu noi, noi fără noi
prea multă gumă de mestecat fără abțibild
prea multe brelocuri la chei
prea multe televizoare să ne spună ce-i cu viața noastră
prea multe diete pentru bebeluși
prea multă muzică fără de muzică
prea mult zgomot pentru nimic
prea mult taciscrin
prea puțină vorbă
prea puține priviri
prea multe parole pentru fiecare parolă
prea mult.
Am rămas fără de mine
într-o dimineață ca asta
și i-am scris cărnii mele
să mă mai iubească un pic.