luni, 21 ianuarie 2019

Zorii zilei


Tu îmi ești judecata de apoi
tu, timp în care m-am născut.
De ce, copil bătrân, te-agăți de mine
înainte să mă fi murit?
Mâinile mi le-ai tranformat în lopeți
să-mi sap singur mormântul către cer
și cu dinții să mușc din fiecare zi.
Ți-am spus să ai răbdare,
să mă lași să mă fac mare
să pot merge pe propriile picioare.
Mi-ai scos din ochi lumina,
în întuneric fără tine să pășesc
și mi-ai dat în schimb cuvântul,
fără de putere pe acest tărâm.
Te îmbrățișez acum, copile,
mi-e plânsul ars de zorii zilei
pe care nu mi-l mai permit
și te aștept să vii și mâine,
când nu o să te mai știu,
la fel cum nu am mai murit până acum.

Niciun comentariu: