Oglinda

- Shhhh... Taci! Nu... nu mai ţipa...De ce ţipi...Ce?! Ce te uiţi aşa la mine?! Nu sunt nebună! Nu! Numai să nu mă laşi! Promite- mi că nu vei pleca. Te rog...Nu pot să trec singură prin viaţa asta mizerabilă!Ha, ha , ha! Uită-te măi la tine, plângi ca un copil mic. De parcă ai fi rămas singură... Dar ... sunt singură... Mi-e frică, frig, foame, sete, simt... simt o durere... aici, în piept. Voi muri, nu-i aşa? Nu-mi vei spune... însă tăcerea spune multe. E întuneric. Nu mă vede nimeni. Iubirea -i un gol ... nu-l vezi şi cazi în el. Eu sunt un gol... Ce ochi... ce privire apusă...Ce-mi şopteşti? Nimic... Ah... ceasul bate ora morţii... Oare? Oare am înnebunit fiindcă sunt indrăgostită? Sau...pentru că inima mea bate din ce în ce mai încet? A ... uite...soarele apune şi îmi lasă recea noapte... Mă auzi? Mă simţi? Mă vezi? Mă ştii? Nu mai sunt eu... Trupul meu s-a spart, aş incerca să-l refac, dar bucăţile sunt prea multe. Tot la fel am încercat să zbor odată, şi... am zburat, dar ea nu m-a prins. Mi-a dat drumul şi am căzut în infern. Ah... să-ţi spun. Ţi-am mai zis. Mă doare aici, în piept. Ce greu trece timpul. De ce nu trece mai repede? Ce? Ce ai zis? Vorbele nu mai ajung la urechile mele... S-au cufundat într-un somn adânc, cel pe care îl aştept şi eu. Luna, soarele... nu se iubesc, nu se pot atinge... asa cum nici eu nu te pot atinge, nu-ţi pot spune cât de mult te iubesc... Mai ţii minte planurile de viaţă ce ni le făceam împreună? Cât de mult ne gândeam la copii. Mă mir. Îmi amintesc şi acum... Tu ai vrut fetiţă. Ai vrut să o cheme ca pe tine... Aurora... ce nume frumos, a cărui împărăţie este cerul. Ce vise, vise pierdute-n van. Da, am greşit faţă de el. L-am lăsat să plece. De ce? Pentru că el nu ştie... shhhhh.... el nu ştie... că mă doare aici, în piept. Vezi? Tot nu mi-a trecut. Vreau să mă duc pe tărâmul îngerilor, da... am auzit că e frumos acolo. Iar ţipi! De ce ţipi?! Ştii că nu - mi place! Taci! Pleacă şi lasă-mă!
Şi tace pentru câteva clipe. Încearcă să se ridice. Întinde mâna... să o ajute cineva. Nu... nu e nimeni. De ce? A uitat-o? Se prăbuşeşte. Uşa se deschide şi cineva vrea să intre. Şopteşte... strigă...
- Nu vreau să mor...Vreau doar să plec, departe de aici.
Un glonţ sparge oglinda... şi ea moare... Imaginea vieţii sale a rămas întipărită în cioburi, fiecare reprezentând câte o clipă de durere, dar şi fericire din universul ei...