Viaţa...un trecător

Nu ai timp să faci ce ţi-ai propus...Grăbeşte-te... Gândeşte-te unde vrei să ajungi, pe cine vrei să ai aproape, să-l strângi în braţe şi să-i spui "Te iubesc..." Priveşte fiecare floare, ca şi cum ar fi unică. Trezeşt-te în fiecare dimineaţă ca să prinzi răsăritul, căci niciodată nu vei şti care e ultimul. De ce murim? E o întrebare simplă, însă nu se găseşte răspuns...sau dacă se găseşte, este ceva utopic.Murim ca să înviem.Oare? Atunci minţim. Cum minţim pe ceilalţi că există Moş Crăciun. Da... numai că minţim frumos... Viaţă fără de moarte? Vis. Aşa se numşte, din câte ştiu. Viaţa trece pe lângă noi ca un trecător în gară. Nu se opreşte. Nici nu ştiu ce voi face azi...Nu am apucat răsăritul.Poate am timp pentru apus... Atât.

Just love...

I say I love you, but you cross the street,
I talk about life, you talk about what you need
I ask you a question, you give me a kiss
And all of it falls in a bliss.

Our story started on a Monday, remember?
I guess not, but now it just doesn't matter,
Cause you are miles away from me
And this is the love i thought i would see.

The train was leaving and I had to go,
But your eyes and your heart said no.
So I stopped and you came to me.
You said:'I love you, can't you see?'

You took my hand, whisper my name,
You thought you weren't the one to blame,
But now your heart can't split in two
And you need to see that too.

I just can't understand this love.
I tried too many times to solve.
Something it wasn't meant for me,
Something I thought it was reality...

Moons hangs around a blade over my head...
Soon I'll probably be dead
And in your dream you'll be my mead
And true love will be the one to lead...

You say you love me because you need me.
I say I need you because I love you...
Think about that and don't lie,
Just think about...and die!

[poezia care mi'a purtat noroc la concursul de monologuri la limba engleza^_^]

Incă o zi...

Incă o zi... plină de cugetări.A trecut. Oare gândesc mai puţin acum când mi-am risipit ore întregi stând în faţa ta şi încercând să înţeleg de ce... De ce te ai născut, de ce mai trăieşti. Degeaba te-am privit... Tu... tu, lume nouă sau veche.Pentru mine eşti una şi aceeaşi. De ce?Pentru că nu ai vrut să te schimbi. Rău...bun... nu ai ales. Eu da. M-am schimbat. Trebuia. Nu pentru tine, poate nici pentru mine... Nu mai ştiu. Am senzaţia că s-a terminat. Ce? Nu viaţa în general, ci... ochii mei... mor câte puţin în fiecare zi. Văd din ce în ce mai greu, fiindcă umbra te a acoperit. Să inchei prin a spune da, eşti perfectă? Nu... aştept ziua de mâine. Poate va fi altfel. Poate... încă o zi...

Oglinda

- Shhhh... Taci! Nu... nu mai ţipa...De ce ţipi...Ce?! Ce te uiţi aşa la mine?! Nu sunt nebună! Nu! Numai să nu mă laşi! Promite- mi că nu vei pleca. Te rog...Nu pot să trec singură prin viaţa asta mizerabilă!Ha, ha , ha! Uită-te măi la tine, plângi ca un copil mic. De parcă ai fi rămas singură... Dar ... sunt singură... Mi-e frică, frig, foame, sete, simt... simt o durere... aici, în piept. Voi muri, nu-i aşa? Nu-mi vei spune... însă tăcerea spune multe. E întuneric. Nu mă vede nimeni. Iubirea -i un gol ... nu-l vezi şi cazi în el. Eu sunt un gol... Ce ochi... ce privire apusă...Ce-mi şopteşti? Nimic... Ah... ceasul bate ora morţii... Oare? Oare am înnebunit fiindcă sunt indrăgostită? Sau...pentru că inima mea bate din ce în ce mai încet? A ... uite...soarele apune şi îmi lasă recea noapte... Mă auzi? Mă simţi? Mă vezi? Mă ştii? Nu mai sunt eu... Trupul meu s-a spart, aş incerca să-l refac, dar bucăţile sunt prea multe. Tot la fel am încercat să zbor odată, şi... am zburat, dar ea nu m-a prins. Mi-a dat drumul şi am căzut în infern. Ah... să-ţi spun. Ţi-am mai zis. Mă doare aici, în piept. Ce greu trece timpul. De ce nu trece mai repede? Ce? Ce ai zis? Vorbele nu mai ajung la urechile mele... S-au cufundat într-un somn adânc, cel pe care îl aştept şi eu. Luna, soarele... nu se iubesc, nu se pot atinge... asa cum nici eu nu te pot atinge, nu-ţi pot spune cât de mult te iubesc... Mai ţii minte planurile de viaţă ce ni le făceam împreună? Cât de mult ne gândeam la copii. Mă mir. Îmi amintesc şi acum... Tu ai vrut fetiţă. Ai vrut să o cheme ca pe tine... Aurora... ce nume frumos, a cărui împărăţie este cerul. Ce vise, vise pierdute-n van. Da, am greşit faţă de el. L-am lăsat să plece. De ce? Pentru că el nu ştie... shhhhh.... el nu ştie... că mă doare aici, în piept. Vezi? Tot nu mi-a trecut. Vreau să mă duc pe tărâmul îngerilor, da... am auzit că e frumos acolo. Iar ţipi! De ce ţipi?! Ştii că nu - mi place! Taci! Pleacă şi lasă-mă!
Şi tace pentru câteva clipe. Încearcă să se ridice. Întinde mâna... să o ajute cineva. Nu... nu e nimeni. De ce? A uitat-o? Se prăbuşeşte. Uşa se deschide şi cineva vrea să intre. Şopteşte... strigă...
- Nu vreau să mor...Vreau doar să plec, departe de aici.
Un glonţ sparge oglinda... şi ea moare... Imaginea vieţii sale a rămas întipărită în cioburi, fiecare reprezentând câte o clipă de durere, dar şi fericire din universul ei...