Rugăminte în van

Şi când mă vezi că te port plângând
cu mâini rupte şi pământ adormit,
tu ia-mă de crengi
şi du-mă spre soare;
nu mă lasa aici,
nu mă călca în picioare.
Dă-mi apă din fântână
şi lacrimi de băut,
ce ţi s-au scurs pe buze,
pe răni deschise şi apoi
au îngheţat- nu ţi-ai cerut iertare,
tot nu ai învăţat.
Dar nu-i nimic- mă-nalţ uşor-
dar nu ajung la soare
ating doar raza călătoare.
Mi-e îndeajuns.
Am atins... ceva.
Oricum, mi-era dator
c-un zâmbet pe ascuns.