luni, 8 noiembrie 2010

Rugăminte în van


Şi când mă vezi că te port plângând
cu mâini rupte
şi pământ adormit,
tu ia-mă de crengi
şi du-mă spre soare;

nu mă lasa aici,
nu mă călca în picioare.

Dă-mi apă din fântână
şi lacrimi de băut,
ce ţi s-au scurs pe buze,
pe răni deschise şi apoi
au îngheţat- nu ţi-ai cerut iertare,
tot nu ai învăţat.

Dar nu-i nimic-
mă-nalţ uşor-
dar nu ajung la soare

ating doar raza călătoare.
Mi-e îndeajuns.
Am atins... ceva.

Oricum, mi-era dator

c-un zâmbet pe ascuns.

Un comentariu:

Green Tramp spunea...

Dark era of za Constantinov Rada has began...