Şireturile facultăţii(8)

-Păi, să vezi... M-a bufnit râsul... Aşa, dintr-o dată. Ce? Puteam să mă opresc? Eu nu mă pot opri la comandă!
- Ce faci mă, iar vorbeşti singură?
- Dacă mă vezi că vorbesc singură, nu te mai băga în seamă.
- Mă gândeam că poate te pot ajuta cu ceva, dar văd că iar eşti irascibilă şi...
- Nu, stai calm, mi-a trecut, spre bucuria ta. Sau, mai bine zis, bucuriile tale...
- Ah, ai intrat la menopauză. Asta e mai rău decât mă aşteptam. Nu de alta, dar... vârsta... R., eşti-totuşi- încă tânără şi ar fi urât să o iei razna acum.
- Plăcerile vieţii... Cât le-am aşteptat şi nu ştiam că se află lângă mine. Dumnezeule...! Chiar sunt supărată. Vorbesc serios.
- Nu ştiam că atunci când eşti supărată poţi vorbi serios. Numai puţin. Mă duc să-mi iau carneţelul.
- Ce carneţel? Iar îmi ascunzi lucruri? Ţi-am mai zis că poţi să-mi spui orice...
- Nu şi când e vorba de tine.
- Vai, ce drăguţ eşti tu, domnule G.- scrii despre mine într-un "caiet secret".
- Imi pare rău să te dezamăgesc, dar nu scriu.
- Păi, atunci ce faci?
- Îti stârnesc ţie curiozitatea. Îmi place să te tachinez!
- Ha! Nu-i aşa...? Ce gânduri măreţe ai tu... Ajungi undeva făcând asta?
- Poate. Ştii că eu nu încep un lucru, gândindu-mă cum îl voi continua. Mi-este îndeajuns să-l încep. Restul... e cancan!
- Paff. Nu sunt importantă...
- Dragă R., eşti prea speculativă. Auzi, dar tu nu ai cursuri azi?
- Nu am chef să mă duc!
- Aha, adică te-au dat afară... Înţeleg.
- Domnule G., urmăreşte-mi palma. O să o vezi apropiindu-se cu o viteză destul de mare de obrazul tău stâng. Chiar nu am chef de cursuri... Pe bune acum.
- Zi-mi, faţa cui nu-ţi place? Altul care arată ca tipul pe care l-ai bătut săptămâna trecută pentru că nu-ţi plăcea mustaţa lui?
- A fost o greşeală şi-în plus- mustaţa era cam demodată.
- Continui să mă uimeşti. De ce te-a bufnit râsul? Aşa... dintr-o dată?
- Mai bine să mă bufnească decât să scot ceva pe gură. Ştii că spun numai prostii.
- Hai, spune-mi. Ce s-a întâmplat?
- Trebuie să se întample ceva ca să ajung să vorbesc singură?
- Tu mereu vorbeşti singură, noroc că te bag eu în seamă, că altfel...
- Bă, chiar sunt tristă.
- E perioada.
- Posibil. Îl urăsc pe Bacovia.
- Da... He, he. Cine nu-l urăşte?
- Tu!
- Dar nu am zis nici că-l plac. Pur şi simplu, omul e mort. Şi afară e toamnă. Ce pot să zic... Domnişoară R., aş vrea ceva sofisticat în seara aceasta.
- Mă bucur. Dar nu pot să mă manifest acum. Cel puţin, nu aşa cum ai dori tu.
- Ce gânduri ai şi tu, măi R. Voiam să luăm cina împreună.
- S-o gătim?!
- Da, asta aveam în minte.
- Exagerezi! Dacă o găteşti tu... Eu stau şi mă uit. Aşa-poate învăţ şi eu ceva.
- Bine, bine. Fie. Dar după, ne uităm la un film şi... împărţim un pat.
- Aha, două nu-ţi ... "ajung"?
- R., fii şi tu înţelegătoare.
- Ok, Mister! Dar mâine, ne facem de cap. Cum vreau eu. Nu cu mâncare gătită!
- De acord.
- Hai, du-te la bucătărie. Eu caut un film. Banal să fie! Vai! Iar m-a bufnit râsul. Nu ştiu ce-i cu mine azi.
- R.!
- Da, ştiu, cred că e un tic nervos...
- Nu, nu... Voiam să ştiu: cartofi piure sau prajiţi?
- Asta găteşti tu?!
- E clar. Iar vorbeşte singură...