joi, 8 august 2013

Necunoscut

mi-e ruşine să mă uit în sus când ochii tăi sunt aţintiţi spre mine
şi simt cum mă mănâncă ura şi invidia
că nu te pot privi
am devenit sunete ce nu se mai pot asculta între ele
unele mai sus ca celelalte
şi fără braţe
de mult nu ne mai prefacem că ne suntem străini
şi deja cuvintele ne ignoră
şi ne lasă să murim
nu, nu ne mai putem naşte din cenuşă
trupurile noastre au devenit prea grele
pentru alt zbor
nici numele noastre nu mai sunt aceleaşi
nici ele nu se mai iubesc
doar tac
nu ne mai este foame de libertatea trupurilor
devenite acum umbre de asfalt
reci şi nepricepute
nu mai suntem cei ce erau meniţi să fie
nu mai suntem cei ce erau
nu mai suntem

2 comentarii:

Adina spunea...

Esti un veritabil Prometeu al cuvantului !

Constantinov Rada spunea...

ma bucur ca ai intrat, asa am si eu ocazia sa savurez scrisul tau