Pătrund prin gaura cheii şi te văd.
Te văd la fel.
Sub aceeaşi masă prăfuită,
zaţ de cafea pe pantalonii tăi mov,
ochii tăi beliţi la cutia zgomotoasă de pe taburet
şi, cam atât.
Încerc să fluier- poate te uiţi la mine.
Scormoneşti prin buzunare,
în zadar-
cerşetorul se îndreaptă încet spre un altul.
Se mişcă felinarele,
îşi schimbă fereastra,
a ta e spartă.
Te înjur!
Cheia stă rezemată de perete;
o iau şi plec
şi te şoptesc şi mai departe
prin alte uşi fără pereche
şi fără bec.
Doar ţipete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu