Pentru ca...

...
ma tii de mana;
te joci cu parul meu
-lent-
te uiti in ochii mei albastri
si ma minti;
te strecori pe sub fusta mea in carouri,
iar eu te las;
imi saruti mana, chiar daca am niste unghii ingrozitoare;
ma pocnesti cand...
si ma saruti atunci ...
dar uiti sa-ti aduci aminte
-nu-i nimic. o fac eu pentru tine-
ma lasi sa vorbesc;
tu mai mult taci;
ma iubesti
si ti-e dor sa ma iubesti;
vrei sa ma saruti cand vorbesc;
m-acoperi cand dorm;
ma obsedezi;
nu te mai am
si te mai vreau,
dar parca nu
atat de mult;
si totusi...
pentru ca sunt.

E şi asta o chestie

Să mă prefac că sunt
dar că nu sunt
e-o chestie de viaţă şi de moarte
-vezi-
tu trebuie să ghiceşti
să nu mai comentăm tot ce visăm
să trăim în realitate într-adevăr-
e crud
dar nu avem altă oportunitate
ne plângem de noi
de voi
de ei
eu mă plâng de mine
dar tu?
tu poţi să te duci dracu!
mă închei.

Şireturile facultăţii(8)

-Păi, să vezi... M-a bufnit râsul... Aşa, dintr-o dată. Ce? Puteam să mă opresc? Eu nu mă pot opri la comandă!
- Ce faci mă, iar vorbeşti singură?
- Dacă mă vezi că vorbesc singură, nu te mai băga în seamă.
- Mă gândeam că poate te pot ajuta cu ceva, dar văd că iar eşti irascibilă şi...
- Nu, stai calm, mi-a trecut, spre bucuria ta. Sau, mai bine zis, bucuriile tale...
- Ah, ai intrat la menopauză. Asta e mai rău decât mă aşteptam. Nu de alta, dar... vârsta... R., eşti-totuşi- încă tânără şi ar fi urât să o iei razna acum.
- Plăcerile vieţii... Cât le-am aşteptat şi nu ştiam că se află lângă mine. Dumnezeule...! Chiar sunt supărată. Vorbesc serios.
- Nu ştiam că atunci când eşti supărată poţi vorbi serios. Numai puţin. Mă duc să-mi iau carneţelul.
- Ce carneţel? Iar îmi ascunzi lucruri? Ţi-am mai zis că poţi să-mi spui orice...
- Nu şi când e vorba de tine.
- Vai, ce drăguţ eşti tu, domnule G.- scrii despre mine într-un "caiet secret".
- Imi pare rău să te dezamăgesc, dar nu scriu.
- Păi, atunci ce faci?
- Îti stârnesc ţie curiozitatea. Îmi place să te tachinez!
- Ha! Nu-i aşa...? Ce gânduri măreţe ai tu... Ajungi undeva făcând asta?
- Poate. Ştii că eu nu încep un lucru, gândindu-mă cum îl voi continua. Mi-este îndeajuns să-l încep. Restul... e cancan!
- Paff. Nu sunt importantă...
- Dragă R., eşti prea speculativă. Auzi, dar tu nu ai cursuri azi?
- Nu am chef să mă duc!
- Aha, adică te-au dat afară... Înţeleg.
- Domnule G., urmăreşte-mi palma. O să o vezi apropiindu-se cu o viteză destul de mare de obrazul tău stâng. Chiar nu am chef de cursuri... Pe bune acum.
- Zi-mi, faţa cui nu-ţi place? Altul care arată ca tipul pe care l-ai bătut săptămâna trecută pentru că nu-ţi plăcea mustaţa lui?
- A fost o greşeală şi-în plus- mustaţa era cam demodată.
- Continui să mă uimeşti. De ce te-a bufnit râsul? Aşa... dintr-o dată?
- Mai bine să mă bufnească decât să scot ceva pe gură. Ştii că spun numai prostii.
- Hai, spune-mi. Ce s-a întâmplat?
- Trebuie să se întample ceva ca să ajung să vorbesc singură?
- Tu mereu vorbeşti singură, noroc că te bag eu în seamă, că altfel...
- Bă, chiar sunt tristă.
- E perioada.
- Posibil. Îl urăsc pe Bacovia.
- Da... He, he. Cine nu-l urăşte?
- Tu!
- Dar nu am zis nici că-l plac. Pur şi simplu, omul e mort. Şi afară e toamnă. Ce pot să zic... Domnişoară R., aş vrea ceva sofisticat în seara aceasta.
- Mă bucur. Dar nu pot să mă manifest acum. Cel puţin, nu aşa cum ai dori tu.
- Ce gânduri ai şi tu, măi R. Voiam să luăm cina împreună.
- S-o gătim?!
- Da, asta aveam în minte.
- Exagerezi! Dacă o găteşti tu... Eu stau şi mă uit. Aşa-poate învăţ şi eu ceva.
- Bine, bine. Fie. Dar după, ne uităm la un film şi... împărţim un pat.
- Aha, două nu-ţi ... "ajung"?
- R., fii şi tu înţelegătoare.
- Ok, Mister! Dar mâine, ne facem de cap. Cum vreau eu. Nu cu mâncare gătită!
- De acord.
- Hai, du-te la bucătărie. Eu caut un film. Banal să fie! Vai! Iar m-a bufnit râsul. Nu ştiu ce-i cu mine azi.
- R.!
- Da, ştiu, cred că e un tic nervos...
- Nu, nu... Voiam să ştiu: cartofi piure sau prajiţi?
- Asta găteşti tu?!
- E clar. Iar vorbeşte singură...

Ha!

A venit vremea pentru ruleta rusească.
Aşa. Pentru ciobul din inimă.
Hai, salut!

Strigă!

Strigă!
Dezlipeşte un stigmat ce ţi-a fost predestinat
şi-
oferă lumii o parte din aripa acelui fluture
ce te-a ajutat
să te depăşeşti, să te visezi.
Să te visezi mai sus decât eşti.
Plimbă-ţi paşii într-un întuneric
ce numai tu poţi să-l pregăteşti
pentru lumină.
Pentru ce să-ţi schimbi culoarea ochilor
când poţi avea
culoare?
Să tremuri în neant e simplu
-totuşi-
vântul bate când îl chemi
şi dispare
când uiţi că ţi-a fost dor.
Strigă!

Viaţa e aceea pe care "ţi-o trăieşti", nu cea care "te trăieşte"

Dezamăgirea vine odată cu delăsarea. De ce nu gândim înainte să acţionăm? De ce am încetat să mai acţionăm? De ce... nu mai bine am pleca cu toţii într-o inimă şi am rămâne deghizaţi în frunze uscate-ele pot zbura. Mă gândesc că eu nu pot. Ştiu că mulţi au încercat, şi au fost numiţi nebuni... dar abia după ce au murit. Eu nu cred că au murit. Eu cred... cred că au zburat... au reuşit... şi nimeni nu ştie.