Nici nu ştiu cum să încep.Mă simt de parcă aş fi lansat o bombă nucleară şi nu ştiu cum s-o opresc.Cauza este ignoranţa de care am dat dovadă în ultimul timp.Parcă nu îmi mai pasă de nimic şi de nimeni.Dar problema este că am uitat şi de mine.Încep să uit încetul cu încetul că sunt persoane care ţin la mine, că sunt oameni care îmi urmăresc aproape fiecare mişcare pentru a nu mă împiedica.Şi aşa mă scald eu într-o baltă de indiferenţă continuă.Se spune că dacă nu ai trecut prin toate "năzbâtiile" adolescenţei, înseamnă că nu ai trăit-o cu adevărat.Nu mă refer aici la droguri, ţigări,accidente de maşinş, bătăi în curtea şcolii, ci la sentimentul de a fi liber, care rămâne, de fapt, doar un sentiment.Dar don't worry păduke, căci a început şcoala.Va fi bine.Da, va fi.
